Prima pagină > Poezie > paula

paula

pe paula am cunoscut-o în vremea când făceam chetă la romană
mai întîi că n-aveam bani de mîncare apoi că n-aveam bani de ţigări şi băutură
şi nu în ultimul rînd că era distracţie, întîlneai tot felul de oameni şi situaţii
în vremea aia eram tînăr şi voiam să învăţ să trăiesc să mă descopăr
să capăt încredere în mine că voi reuşi să mă descurc în viaţă şi cîndva
să mă fac util societăţii la fel ca diferitele persoane care se opreau

şi ne întindeau cîteva monede, care chiar dacă mai făceau comentarii
tot participau puţin la bunăstarea noastră, mai erau şi unii
care ne trimiteau la muncă, ne făceau golani, noi spuneam că suntem studenţi
şi că nu ne ajung banii de acasă şi pentru mîncare şi pentru cămin şi
pentru xerox-uri la cursuri, ne duceam la facultate doar cînd era grav
după cîteva ore de chetă băgam un iaurt cu corn la lacto-bar

apoi luam nişte votcă, nişte motorole sau scandic la litru
în pack-uri de hîrtie, ne învîrteam printre tarabele cu casete
ne conectam la învălmăşeala aia, oameni grăbiţi loviţi de probleme
mizam pe tinereţea noastră şi pe faptul că eram frumoşi, simpatici
şi aveam întotdeauna texte beton, impresionabile sau amuzante
în funcţie de cui ceream, la gagici spuneam că e ziua iubitei şi n-avem

bani de cadou, sau spuneam că vrem un leu doi pentru un rom românesc,
la gospodine că ne e foame sau că n-avem cu ce scoate cursurile de la xerox,
la domnii bine îmbrăcaţi că facem bani pentru discotecă,
ne consideram frumoşii nebuni ai pieţei romane, întreg universul
trebuia să ne iubească şi ne iubea pentru că în fiecare zi petreceam
ca nişte nababi la grădiniţă sau la MBL, adică mai bine lasă, în cişmigiu

aşa se numea bodega aia, şi inimile noastre zvîntau spre cer şi cerul
se proptea în ochii noştri, ni-i albăstrea de atîta iubire, sîngele
clocotea vulcanic în noi şi nu ne simţeam vinovaţi cu nimic,
ne născusem să fim iertaţi pentru păcatul de a fi chetari,
trăiam pentru că lumea se învîrtea în jurul nostru ca pămîntul
în jurul axei sale şi noi reglam mecanismul vinovăţiei, îi făceam pe oameni

să se simtă mai bine şi folositori, ăsta era scopul nostru, într-o zi
am întîlnit-o pe paula şi mi-a dat nişte bani, era înaltă şi slabă, cu ţîţe mari,
purta blugi rupţi, un tricou şi nişte bascheţi, m-a intrebat dacă ştiu un telefon
care funcţionează, i-am arătat unul care mergea fără fise, că se blocase
i-am zis că dacă îi mai rămîn fise să mă caute la metrou, poate mai stăm
de vorbă, şi a venit şi am plecat înspre căminul 6 martie, lîngă drept

pe terenul de baschet cu o votcă în mînă am privit luna plină din seara aia,
mare cît un soare al nopţii ne mîngîia cu razele lui albe ca opiul şi dragostea
curgea în venele mele, îi spuneam că nu vreau să fac dragoste cu ea
pentru că vreau să fac dragoste, ci pentru că e atît de fumoasă învelită
în pudra de cocaină a lunii care-i străluceşte pe chip încît m-aş droga,
încît aş dezbrăca-o de frumuseţe şi aş face dragoste doar cu sufletul

ei albastru ca ochii, aş face dragoste cu sînii ei ca doi porumbei decapitaţi
cu muşcături canibale, şi ne ţineam de mînă de parcă aşteptam ca inima ei
să-mi împingă sîngele şi invers, apoi totul a devenit o nebunie, şi am trecut
unul prin altul încet, încet, ca două baloane de săpun, a durat fix o săptămînă
pînă ne-am spart, undeva pe dealul mitropoliei, mi-a întins un poem
notat pe o bucată de hîrtie, un frumos poem de dragoste şi m-am gîndit

că numai un adevărat poet poate iubi un chetar ca mine, lihnit de foame
şi plin de vicii, alcoolic şi nepăsător, ea trebuia să fie cel mai mare
poet între toţi ceilalţi poeţi care mă iubeau şi-mi dădeau bani,
asta a fost acum 20 de ani şi azi în metrou am văzut-o, îmbătrînită
cu riduri pe faţă, citind un tabloid, probabil de plictiseală, era îmbrăcată
bine, cu haine de firmă, păreau scumpe şi avea un mobil deştept,

eu nu m-am schimbat foarte mult, sunt la fel ca atunci, tot fără un ban
în buzunar şi fac tot un fel de chetă, adică am publicat cîteva volume
de poezie şi mai sun din cînd în cînd fete care mă invită la masă,
şi mă întreb oare cît de tare s-a schimbat poezia lumii, cît de tare
s-a schimbat paula, care m-a privit fără să mă recunoască, cît de mult
mai contează oare vorbele acelea de dragoste notate pe o foaie de hîrtie,

cît de mult contează rîndurile acestea notate de mine, poate doar aşa
că le va citi cîndva şi-şi va da seama că pudra de cocaină a lunii
lasă riduri adînci, poezia la fel.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: