Prima pagină > Uncategorized > dacrifilia

dacrifilia

priveam lumina filtrată în mii de picături
cum se izbea de pielea ta albă un abur fin se ridica din tine
lăsîndu-mi senzaţia că atingerea ta face totul să fiarbă să se evapore
inclusiv lumina
inclusiv privirea şi globurile ochilor mei
se uscau asemenea prunelor

inima mea miroase aşa
o piatră de rîu arsă în vatră în timp ce oraşul se roteşte sub
picioarele mele o ruletă la care am pariat roşu
dar iese întotdeauna negru
pariez par şi iese impar

am rămas fidel propriilor amintiri dar sunt infidel viitorului
de parcă abia acum am aflat că supradoza cu morfină e cea mai răspîndită
emoţie sexuală
deşi eu visam să fac infarct în timp ce orgasmele noastre trec unul prin altul
ca două cercuri din fum de ţigară

eşti undeva acolo iar eu sunt preferatul tuturor dacrifililor
în timp ce văd imaginea ta cum se scufundă cum se îneacă
în sîngele meu iar eu stau pe malul cărnii şi nu pot sări
pentru că-s legat de carne pentru că am uitat să înot

şi în fiecare zi ceva se apropie de mine pînă-i simt răsuflarea neagră
dar nu mă atinge
ai putea dezlipi teama de pe faţa mea ca un plasture de pe-o rană
să-mi laşi în locul trăsăturilor un gol un coş de baschet
în care cineva marchează şi cîştigă în ultima secundă

dar nu-i aşa
prin rana asta trece frigul se roteşte asemenea glontelui
durerea zvîcneşte în carne ca nechezatul de cal
cu picioarele fracturate şi
prunele uscate din orbite se umplu de zeamă
pînă plesnesc

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: