Prima pagină > arts&roll, Poezie > poem cu radu zetu

poem cu radu zetu

noi suntem în afara istoriilor şi ştii de ce. o gheară nevăzută ne trage în afară – suntem doi îndrăgostiţi pe care dragostea senilă şi oarbă nu-i mai recunoaşte. noi dăm ocol bisericii de trei ori ca să ne convingem că a fost construită din interior spre afară fără uşă. cînd plouă peste bucureşti există un traseu pentru noi printre picături şi ce vine cu dragostea muşcă mai rău decît un cîine turbat dar noi suntem safe pentru că turbarea e un fel de nicolae manolescu ales pe viaţă cu o istorie critică într-o mînă şi un prezervativ udat de ploaie în cealaltă.

noi suntem în afara istoriilor dar noi culegem aripi ca hansel şi gretel pietricele spre casă. şi noi ştim că acasă singurătatea e ceva de mărimea unui om care atunci cînd se scufundă în cadă dislocă o cantitate de apă similară cu tot golul din univers. şi mai ştim că noi nu ne oprim niciodată în acelaşi moment cu liftul pentru că la noi urcarea sau coborîrea sunt interminabile. şi nu numai atît. e ca atunci cînd erai copil şi-ţi dădeau cu albastru în gît şi-ţi închipuiai că dintr-o singură suflare poţi face un cer mai mare care să învelească cerul să-l protejeze să nu tremure de frig.

noi suntem în afara istoriilor pentru că trei limuzine negre te urmăresc pe stradă şi te opresc ca să-ţi aducă o bere că poate ţi s-a făcut sete. pentru că atunci cînd fumezi o ţigară o carte prinde viaţă în mîinile tale şi din cuvintele ei face un om un limbaj şi o moarte. prima moarte îndrăgostită de propria ei moarte ca un maestru yoga care nu-şi părăseşte nici după 1000 de ani trupul lipsit de viaţă. noi ne înşelăm şi mîinile şi ochii cu ceea ce ne e aproape numai sufletul face o hartă a oamenilor şi bărcuţe de hîrtie pe care le aşază pe lacrimi aşteptînd să se scufunde.

noi suntem în afara istoriilor pentru că noi ne putem scrie viaţa cu un singur cuvînt. de aceea celelalte cuvinte sunt un arhipelag nelocuit pe care vegetaţii luxuriante închipuie un rai în aşteptare. te privesc numai în viitor de parcă mă uit la tine de pe steaua polară şi ceea ce văd se întîmplă peste 400 de ani. suntem ultimele ciocîrlii paradisiace şi mute în care arta popescu e trecătoare ca vărsatul de vînt. îţi lasă semne adînci pînă pe pereţii atriilor. o ontologie neagră mumificată al cărei organ copulator rămîne în erecţie chiar şi după ce a fost băgat în formol. pe care scrie că tot ce ne apasă este imoral şi pervers.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: