Prima pagină > Uncategorized > a lover’s grief

a lover’s grief

îmi imaginez o ploaie de stele splendidă şi muzicală, de parcă cerul nopţii s-ar porni în avalanşă
spre pămînt iar noi pe malul mării, încălzindu-ne la un foc mic şi tremurat, ca o certitudine
povestind zîmbind ce ne şopteşte vinul, ce nu strigă inimile, fără să fim tulburaţi de faptul că
stăm în mijlocul unui bombardament mut, sub cerul plîngînd într-o avansată stare de depresie,
care goneşte spre ţărmul de cealaltă parte a mării, o sută de mii de ochi ce pică în pămînt
într-un moment solemn de reculegere, nici un suspin, nici o tînguire, doar valuri la picioarele
umbrelor noastre deshidratate. strălucim în căldura împrumutată de la celălalt, conştienţi
că întreg viitorul aparţine melancoliei iar luciul nostru urcă asemena unui zmeu scăpat din mîna
nesigură a unui copil, urcă împreună cu fumul focului înfrigurat, strigătul nostru de bun venit,
de bun rămas, ca o rafală de gloanţe de argint ploaia de stele găureşte strălucirea noastră
în ascensiune şi deodată cerul face o rotaţie completă şi nu mai ştie dacă e bărbat sau femeie,
dacă e gay sau lesbi, transexual sau hermafrodit, e doar unic, de parcă atunci s-ar fi născut
doar pentru noi, pentru a întîmpina cu urletul lui mut în care-i cad toţi dinţii, ţipătul nostru,
atît de uman, atît de senin. ne scufundăm în ploaia de lumini, suntem două siluete de cuţit
pe care le leagă o rană, aşa cum marea tot o rană între maluri ne pare, iar cerul ne iubeşte
ca la negra Llorona, cea care şi-a ucis copiii din dragoste. părul ni se scutură asemenea petalelor
de trandafir, inima ne împunge ca spinii crescuţi spre lăuntru, ceea ce vedem, ce ne spunem
nu va mai fi niciodată la fel, limbile noastre se ating sub cerurile gurilor, cîntă şi cîntă iar strigătul
lor e făcut din sufocare, cuvinte care ne lasă fără aer, cuvinte care ne lasă în viaţă pentru că suntem
ultimii martori ai frumuseţii, mickey şi mallory, cerul şi marea şi un vîrtej prin piepturile noastre
stropind plaja pînă tot nisipul arată ca o grădină cu diamante oglindită în noapte. undeva în larg,
licărirea pierdută a unui vapor alunecă spre depărtări misterioase, inimile noastre nu mai reuşesc
să acosteze una în alta, valurile la picioarele noastre nu ne mai udă în acelaşi timp, e o falie în acest
continuum, doar ploaia de stele, o iederă mută cautînd ceva de care să se agaţe în cer, îşi varsă amarul.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: