Prima pagină > Uncategorized > Am 40 de ani și sunt poet

Am 40 de ani și sunt poet

Am 40 de ani și sunt poet. Scriu poezii. Uneori și proză. Unii spun că o fac destul de bine, cîțiva cred că sunt genial. Unii mă numesc poet, alții, dimpotrivă, nu apreciază decît proza. Sunt și dintre cei care cred că scriu prost, însă cred că numărul lor nu e grăitor. Mai important e faptul că sunt destule nume cu greutate, care cred că fac literatură, ceea ce e suficient. Dar și mai important e faptul că am reușit în ultimii ani să public nouă cărți – trei romane, patru volume de poezie și două volume de povestiri – destul de bine primite de public.

Multe dintre aceste cărţi abia se mai găsesc pe piață, şi nu pentru că au avut tiraje mici, dimpotrivă, au fost scoase şi cîte două tiraje, care s-au vîndut. Primul meu volum de versuri a fost, în anul lansării, pe locul al treilea în topul vînzărilor editurii; Romanul Control s-a epuizat, din Sunt un curv abia dacă se mai găsesc cîteva exemplare, 69 de poeme de dragoste e pe punctul de a apărea într-o a treia ediţie, sub formă de carte audio. Cu alte cuvinte, se poate spune că nu sunt chiar o pierdere. Dimpotrivă. Anul acesta, o altă editură, Adenium, a acceptat să îmi publice un nou volum de versuri, care va apărea la toamnă. Dar de ce vă spun eu toate acestea?

Pentru că am 40 de ani, sunt poet, şi, pînă nu de mult, nu aveam un job şi nici bani să îmi plătesc întreținerea, curentul electric, gazele, telefonul mobil. Nu aveam bani să îmi cumpăr pîine. Şi nici bani să plătesc internetul.

Prietena mea m-a părăsit pentru că nu aveam suficienţi bani să o întreţin, să-i ofer minimum de confort. Pentru că s-a săturat să cumpere mîncare sau să plătească ea, singură, chiria. Colegul de apartament a plecat pentru că se săturase să plătească regia în locul meu. Chiar şi proprietarul se săturase să mă țină fără chirie, chiar dacă mi-e prieten bun. Dar e de înțeles, de vreme ce, în vreo patru ani, am plătit chiria, integral, doar vreo 6-7 luni.

Nu vreau să vi se facă milă de mine. Vreau să înțelegeți un lucru. Am 40 de ani. Scriu. Unii zic că-s poet. Nu pot trăi din asta. Am încercat să mă angajez, vreme de cinci ani la rînd, dar n-am găsit nimic care să mă ajute să trăiesc. Nu sunt programator. Nu sunt inginer, nu sunt specialist în piețe financiare, n-am terminat nici dreptul, nici medicina, nici ASE, nici studii politice. Am făcut filosofia, pentru că mi-a plăcut. Dar faptul că gîndesc și scriu nu-mi ajută să pun pîine pe masă. Nu m-ajută să-mi văd copilul, care trăiește la Iași. Nu m-ajută să ies din cartierul în care trăiesc, ca să merg la diferite evenimente literare.

writer

Nu exagerez. Acum cinci ani am fost nevoit să-mi dau demisia dintr-un post foarte bun, consilier comunicare și PR la o multinațională afectată de criză. Aveam un trai decent și o balanță financiară avantajoasă. Acum, după ce am lucrat în două edituri mici, care nici acelea nu și-au permis luxul de a mă ține mai mult de cîteva luni fiecare, cît a fost nevoie de mine, după ce am vîndut vise pe degeaba la două companii de asigurări, am rămas și îndatorat și fără un job. În situația de a da faliment. Nu din punct de vedere psihic, și nici ca intelect. Faliment social. N-am mai avut posibilitatea să mă încadrez în această societate, în această Românie, n-am putut plăti, pentru a trăi.

Acum, de ceva vreme, am găsit un job. Nu prea bine plătit, de vreme ce îmi rămîn foarte puţini bani pentru ceea ce înseamnă trai zilnic. Practic, meseria mea de scriitor a devenit doar un hobby, iar jobul pe care îl am, îmi mănîncă timpul, creativitatea şi nu îmi aduce niciun fel de bunăstare.

Nu am cu ce să îmi plătesc traiul. Nu găsesc un job în care să fac o muncă plăcută, la care am aptitudini reale și pentru care să fiu plătit la o valoare care să îmi satisfacă nevoile. Pentru că sunt scriitor, şi am nevoie să trăiesc, am nevoie să cunosc viaţa, ca să pot scrie despre ea. Am nevoie de bani, ca să scriu, iar banii obţinuţi din scris nu îmi ajung nici cît să fac cinste prietenilor. Nu se mai dă, vorba lui Marx, fiecăruia după nevoi, ci doar după posibilități.

Ai nevoie de bani, trebuie să fii dispus să faci orice. Să fii dispus să te sacrifici, să renunți la principii, onoare, să renunți la statutul tău de om și să fii sclav sau animal de închiriat. Nu mai poți avea o demnitate cînd nu mai poți fi ceea ce ești sau măcar speri să fii. Am 40 de ani și sunt poet. GREȘIT. Am doar 40 de ani și sunt un animal prea bătrîn ca să mai fiu pus la căruță, prea bătrîn ca să pot fi învățat la buiestru, prea bătrîn ca să fiu învățat cu bătaia, prea bătrîn ca să învăț figuri de circ. Prea inteligent ca să nu fiu considerat un element de neprimit în companiile în care o mulțime de tineri lucrează cîteva luni, și apoi sunt înlocuiți cu alții – fie pentru că au prins șmecheria, fie pentru că sunt nemulțumiți de sistemul de plată.

Continuarea AICI!

  1. Imp
    Octombrie 30, 2015 la 4:27 am

    La naiba….anunta-ma daca ramai din nou fara prietena, iti arat eu cum tine iubirea si de foame…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: