Prima pagină > Uncategorized > ochelari de eclipsă

ochelari de eclipsă

chirurgul are bisturiele, portarul are cheile, muzicianul notele și portativele

țăranul – pămîntul, vitele și cerul suficient de aproape să dea cu mîna prin el

ca prin izvorul tămăduirii să-și spele obrajii și fruntea, groparul are hîrlețul

tîrnăcopăul și lopata și mai are pămîntul cu viața de sub pămînt și moartea

care lovește la fix, mai precis decît orice campion la tir, mai puternic decît

orice armă, orice război sau molimă, fără greș, mai exact decît gravitația și mai

pătrunzător decît lumina soarelui prin ferestrele proaspăt spălate, doar eu,

eu nu am nimic, nimic în afară de încălțările care alunecă mai rău decît patinele

noi și echilibrul ăsta precar și mortul lîngă care mă trezesc în fiecare dimineață

și trebuie să-l car cu mine toată ziua, mortul ăsta desfigurat, mă tot întreb cine e

și de ce poartă la rîndu-i patine, la fel ca ale mele, de ce trebuie să pășesc și să

alunec dezechilibrat la fiecare pas și mortul se lasă tot mai greu, mai apăsător

mai desfigurat, încît prin ochii lui privesc întocmai ca prin ochelarii de eclipsă

o flacără timidă de lumînare, de ce eu nu am pensule ca pictorul, de ce nu am

o menghină în care să-mi zdrobesc oasele mîinii, de ce nu am un pian pe care

să-mi întind falangele ca un colier de prele rupt și deșirat, de ce nu am voce să

strig foc atunci cînd prin ochelarii de eclipsă văd crematoriul stins al nopții, de ce

chirurgul se poate opera singur de apendicită și eu nu-mi pot smulge limba rece

uscată, mută, de ce nu-mi pot amputa degetele unul cîte unul de parcă aș vorbi

despre mîngîiere, de ce eu nu am decît un mort desfigurat pe care-l duc în spate,

el îmi arată drumul, el îmi știe cuvintele, doar el vorbește în voie despre mine.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: