About

  Aici sunt eu. Aşa cum mă cunosc eu însumi. Un conglomerat de sentimente, un ghem de poveşti, un loc unde te poţi opri pentru un moment sau pentru totdeauna. Călătorule, nu contează cît stai. Cînd pleci, ia cu tine povestea şi du-o mai departe.
 
 
Biografie Leonard Ancuța
Leonard Ancuța s-a născut la Drăgășani, pe 2 decembrie 1974. Se mută în București în 1993, dată la care începe să studieze viața în facultăți (Management, Chimie, Filosofie) și în cîrciumi. Cîrciumile sunt absolvite Magna cum Laude. Este pe rînd vînzător ambulant, jurnalist timp de 9 ani, specialist în comunicare, liber cugetător în prezent. Debutul literar are loc  în 2009, cu romanul Control, la editura Tritonic. Urmează romanul !NFERNUL, publicat la editura Tracus Arte, în noiembrie 2010, după care publică și primul volum de versuri, Iubirea este amintirea unui viol, în aprilie 2011, la Editura Herg Benet. În prezent lucrează la un volum de proză scurtă, JOIN’T, programat pentru martie 2012 și la un volum de literatură hibridă, întitulat Pierderea definitivă a lucidității.

IUBIREA E AMINTIREA UNUI VIOL

Un diavol cu sentimente

Poezia lui Leonard Ancuţa reprezintă o stare de spirit în dezacord făţiş cu normele unei sensibilităţi ultragiate. Metafora sa este dură în planul expresiei, dar ireală din punct de vedere al percepţiei; atât ca mod de a iubi cât şi ca artă de a se răzgândi în cuvinte… în sensul de a se delimita deopotrivă tragic şi ironic in linia unui postmodernism asumat.
Uneori, tangoul lui cu onirismul face loc unui spectacol de coridă inspirat, parcă, din maeştrii luptelor cu tauri.
Leonard Ancuţa se joacă la limita imprudenţei cu un sentiment pe care, poetic vorbind, îl domină, dar căruia i se şi subjugă. Versul său este expresia unui sentiment exprimat cu mijloace când vehemente, când înstrăinate: dar, ca la orice poet autentic, vocea lui se propagă cu viteza intensităţii.
Leonard Ancuţa e un diavol cu sentimente. Dar ce diavol, dar ce sentimente…  (Traian T Coşovei)

 Iubirea e ziua lipsă din calendare

 De cele mai multe ori poeţii care trec la texte narative scriu o proză lirică. “Iubirea e amintirea unui viol” de Leonard Ancuţa pare o carte de poezie scrisă de un prozator. O poezie cu multă acţiune, narativă şi ideatică, făcută din gînduri („gîndurile-mi sunt îngrămădite unele în altele ca maşinile / într-un accident în lanţ pe autostradă”). Poeziile sale-s la trecutul imediat, chiar şi cele de dragoste. Nu întîmplător cele mai reuşite pasaje din textele lui Leonard Ancuţa sunt descrieri – chiar dacă-s descrierile unor stări („cînd te îndrăgosteşti eşti la fel de fericit ca atunci cînd înveţi să mergi / pe bicicletă şi bucuria e caldă în tine, înţeapă în trup şi-ţi vine să faci / cu ochiul soarelui. e ca şi cum o femeie s-ar tunde zero doar pentru tine”). Poeziile sale, fie declarative, fie narative, din cînd în cînd te lovesc cu idei („viaţa e o reclamă la moarte”), idei-stări („fără moarte n-ar exista nici dragoste pînă la moarte / nici artă”), îndemnuri („aşază-te lîngă mine şi hai să rotim butonul / să ascultăm un post mai bun decît viaţa”), imagini-stări („ce frumoase pot fi femeile care pleacă / cît de frumoase atunci / cînd renunţă / cît de frumoase!”) sau alăturări imposibile, dar puternice („un coş apărut pe obrazul unui mort // dragostea mea îşi caută o nouă gazdă”)… O poezie sinceră şi făţişă, care se pare că nu are în plan să ajungă vreodată în manualele şcolare. Citindu-l pe Leonard Ancuţa te gîndeşti că ai în faţă un poet care chiar scrie cum gîndeşte şi deşi nu exagerează cu cuvinte „din alea” (care nu lipsesc, însă), zice chestii pe care lumea le evită sau chiar fuge de ele, ceea ce te face să-l crezi un avangardist fetişist sau un existenţialist mizerabilist. Un poet altfel, o poezie ca iubirea din titlul volumului pe care-l ţii în mîini. (Mihail Vakulovski)

 ”Plin de bucuria unei lumi care moare”

Leonard Ancuţa trece de la poezie la proză şi de la proză la poezie cu o grabă frenetică, obsedat de ideea de a pune stăpânire şi a exploata acel timp al creaţiei care poate dispărea în orice clipă, de la oricine se adapă din el.

Sub atanorul în care-şi prepară deliciile şi otrăvurile poetice, Leonard Ancuţa pompează combustibili cu asiduitate, riscând uneori să supraîncălzească agregatul, dar până la urmă poezia cam asta face dintotdeauna: se joacă cu focul.

„Sunt plin de bucuria unei lumi care moare” mi se pare una dintre expresiile inspirate prin cheia căreia poate fi descuiată această carte de poezii de dragoste, dezgust, iluminare, descompunere şi moarte, căci: „iubirea e un forceps în mîna unui stomatolog/ iubirea e un hamster cu sînge de cobră/ iubirea e ziua lipsă din calendare/ iubirea e ura unui dumnezeu rămas singur/ iubirea e amintirea unui viol/ iubirea e un somn între două trenuri/ iubirea e cînd nu te mai trezeşti niciodată.” (Ioan Es. Pop)

CONTROL – ”Un roman în roman. Cam așa s-ar defini cartea cu titlul Control, semnată de Leonard Ancuța. În lecturarea acestui roman disponibilitatea afectivă este un must have pentru cititor. Vorbim de un roman încărcat de sensibilitate, manifestată pe toate planurile. O sensibilitate extrasenzorială care duce către lumi posibile, care subliniază puterea noțiunii de creație, de artă literară, de înțelegere a arderii interioare la care autorul este supus în timpul actului de creație. Leonard Ancuța reușește printr-un limbaj puternic metaforizat să transpună îmbinarea pathosului erotic cu cel literar, într-un roman în care iubirea revine obsedant sub diferite chipuri reîncarnate, amanții redescoperindu-se întotdeauna indiferent de situație.” – Bogdan Hrib

!NFERNUL – „Înainte de a citi alte capitole din “!NFERNUL”, am parcurs secţiunea „!NTERZIS”. Scenele erau atât de abrupte, de transparente şi de neiertătoare, încât m-am întrebat ce editor va îndrăzni să publice, chiar şi astăzi, când totul este permis, o asemenea carte. Ulterior însă, după experienţa de lectură din „!NTERZIS”, celelalte pagini ale „!NFERNULUI” mi s-a părut că descriu mai degrabă Purgatoriul, decât locul din care blestemaţii îşi strigă negrele lor poveşti. Nu, viziunile nu sunt mai puţin sumbre, doar că, treptat, în fiinţa mea cititoare a survenit un fenomen de acomodare cu grozăvia lor. „!NFERNUL” nu e pură ficţiune: el prelungeşte în imaginar întâmplări reale, cel mai adesea şocante şi abominabile, petrecute în locuri şi timpuri diferite. „O poezie neagră, o poezie dură, o poezie de granit” le leagă şi le survolează, oferindu-le consistenţă şi justificare literară.” – Ioan Es Pop

 

IMPORTANT! Cărțile se pot achiziționa din majoritatea librăriilor importante din țară, dar mult mai comod prin comanda directă la edituri:

IUBIREA E AMINTIREA UNUI VIOL –http://www.libraria.hergbenet.ro/?category=4&product_id=17

CONTROL –  http://tritonic.ro/isbn-Control-978-973-733-360-5.htm

!NFERNUL – http://edituratracusarte.ro/ro-magazin-detalii-67-!nfernul.html

  1. mai 29, 2007 la 9:00 pm

    Fain blog. 🙂

  2. mai 30, 2007 la 3:18 pm

    multumesc. te mai astept pe aici.

  3. noiembrie 15, 2009 la 1:28 pm

    Hm,daca aveai si tu o bere in loc de un pahar cu suc parca te prindea mai bine…

  4. alex scaun
    noiembrie 22, 2009 la 1:24 am

    Am vazut un text de-al tau pe versul.ro si de atunci primesc pentru fiecare text al tau un email pe adresa mea. Care e faza? Eu nu m-am abonat.

    Cum pot opri? Cum te pot opri?

  5. madibusoi
    noiembrie 30, 2009 la 12:51 am

    imi place, te-am descoperit in cafeneaua si a fost o surpriza sa dau de tine pe blog. esti…altfel, iar scrierile tale ma tulbura si ma şochează
    chiar imi place

  6. andra
    aprilie 13, 2010 la 10:45 pm

    imi place ce & cum scrii 🙂

    • aprilie 14, 2010 la 4:57 pm

      multumesc, sper sa vii cat mai des pe aici! si sa-ti inviti si prietenii!

  7. andra
    aprilie 14, 2010 la 11:26 pm

    in fiecare seara trec pe la tine 🙂

  8. aprilie 14, 2010 la 11:28 pm

    wow. well, ai merita un premiu de fidelitate! o sa ma gandesc eu la ceva.

  9. andra
    aprilie 14, 2010 la 11:57 pm

    asa 🙂 sa nu uiti 🙂

  10. ianni
    mai 19, 2010 la 1:21 pm

    batrane atragator… te-am descoperit pe net. imi e dor sa mai jucam „victorie” la batatorul de covoare din fata blocului. deja ne-am facut prea mari. multe salutari

    • mai 19, 2010 la 1:26 pm

      eh, ce vremuri, ce vremuri… dar dupa pseudonim nu-mi dau seama cine e…

      • ianni
        mai 20, 2010 la 2:38 pm

        te tin in suspans:). mi-ar face placere sa ne intalnim. stau in Bucuresti de ceva vreme. Iti mai aduc aminte ceva : CM de fotbal 1990 Rusia – Romania unde l-am vazut:)

  11. mai 21, 2010 la 10:57 am

    din ce imi aduc aminte, e posibil sa-l fi vazut la mine acasa, in compania unor clatite. dar nu mai tin atat de bine minte pe toata lumea care era acolo…

  12. sofia
    august 11, 2010 la 10:43 pm

    Am cautat in cutia curiosilor si am scos cateva intrebari aleatorii : )
    cer sau pamant?
    pajura sau cap?
    opera sau teatru?
    cafea sau vin?
    Ionescu sau Visniec?
    ruminarea mentala sau comportamenul contrafobic?
    ploaie sau soare?
    Le Voyage De Pénélope sau Playground Love?
    fara ceas sau cu hartiile domnului Blaga?
    2 sau 1?
    Caspar Friedrich, Salvador Dali sau Vincent van Gogh?

  13. ariadna
    octombrie 6, 2010 la 5:24 pm

    Stimate domnule tragator, vad ca ne tot intersectam de o vreme si cu mare placere din partea mea…unde gasesc adresa ta de email?

    • octombrie 13, 2010 la 8:23 pm

      abia acum vad comentariul tau. imi poti scrie pe leonard.ancuta @ gmail.com

  14. decembrie 4, 2010 la 10:03 pm

    si eu de ce nu stiam de dumneavoastra? 🙂

  15. ianuarie 7, 2011 la 11:42 pm

    citit !nfernul, stimabile! ti-as spune vreo cateva dac-ai fi mai la indemana, alaturi de-o cafea mare sau o cana de vin… in lipsa, iti transmit salutari cordiale si spor la treaba! ca mai ai de lucru, sa stii 😉

    • ianuarie 8, 2011 la 3:34 pm

      pai bine ca l-ai terminat! nu sunt la indemana nimanui, as zice, iar daca e de vb as accepta o cana de vin. numa sa spui! poti incerca pe mail – leonard.ancuta la gmail.com

  16. Sophie
    ianuarie 31, 2012 la 9:44 pm

    Iti admir foarte mult poeziile,Sir Leo si ma regasesc in ele .Nu uneori,ci intotdeauna. Esti un poet care imi aminteste de sensul poeziei. Imi plac toate poeziile tale.Multa bafta(si inspiratie mai ales)in continuare…

    • ianuarie 31, 2012 la 9:48 pm

      multumesc sophie, ma bucur ca ma citesti si ca ceva din mine este impartit in simtirea ta. o sa ma straduiesc sa nu dezamagesc pe nimeni.

  17. februarie 23, 2012 la 8:26 pm

    Buongiorno gentile poeta,

    Ho il piacere di invitarla come “Poeta Ospite al dibattito sulla Poesia Moderna” che si terrà il 27 Ottobre presso la sala conferenze della Fiera Internazionale del Libro di Milano presso Milano Linate Parco Esposizioni Novegro. Lei è stato anche indicato come uno tra i possibili canditati al premio NUX 2012 .
    Per la conferenza del 27 Ottobre ci indichi le opere che vorrà menzionare nel suo dibattito.

    Resto a disposizione per ulteriori informazioni

    Miu Jacqueline
    Fiera Internazionale del Libro di Milano
    http://www.saloneinternazionaledellibro.it

    mi può contattare al direzione.organizzativa@saloneinternazionaledellibro.it

    • februarie 23, 2012 la 8:31 pm

      multumesc de invitatie! as participa cu drag daca as avea fondurile necesare!!

  18. Rodica
    aprilie 29, 2012 la 2:47 pm

    Un alt Batrîn şi tragător.Mai viguros şi temperat, cu mult mai calm.Văd ca ai renuntat (deocamdata) la un anume balast dînd liber sensibilitatii exprimată intr-un mod mai subtil.
    un gînd bun de data asta 🙂

  19. noiembrie 8, 2012 la 3:18 pm

    nah cum poti sa zic ca iubirea e amintirea unui viol ???? hmm .. uneori asa e ;)))) dar nu ar trebui sa fie asa.

  20. mai 14, 2013 la 11:27 am

    Buna dimineatza 🙂

  21. iunie 20, 2014 la 9:34 pm

    Cat platesti la *Tracus*asta sa-ti publice atatea carti de uitat in…tren ?!?
    iti iese ceva ??? macar de tigari ? ?

  1. No trackbacks yet.

Lasă un comentariu