Morfină, vă rog!

Eu sunt cancerul. Tu ești cancerul. Oamenii, ei te lasă primii să mori. Direct sau indirect, cu intervenție sau fără. Ei sunt cancerul. Și nu necunoscuții, nu cei care trec pe lîngă tine pe stradă. Cancerul sunt oamenii care ar trebui să te ajute, să îți ofere sprijin. De obicei apropiații, cei care te privesc, te înțeleg, îți oferă sau nu, cei care te consolează.

Dar ce consolare!!! Ce măreț lucru să privești declinul unui om, să-l vezi cum se prăbușește iar tu, tu să te simți puternic, în siguranță, salvat.

Ce măreție a privitorului de box, a eruditului de lupte care suferă sau se bucură, care se agită sau bufnește, în timp ce favoritul o încasează sau reușește să se ridice pentru înc-o rundă! Ce angoasă să plîngi sau să rîzi la un meci în care altcineva luptă iar tu privești și spargi semințe.

Ce frumusețe să vezi lupta pentru supraviețuire a cuiva, prieten sau doar cunoscut, meciul lui cu lumea în care te implici de pe margine ca un antrenor care n-a primit niciodată o lovitură. Ce bătălie, băi băiatule, cînd, aproape că i-ai oferit sprijinul sau chiar l-ai ajutat să se ridice o dată, pentru o cadere fatală. Magistrală.

Îl ajuți pe om. Îi oferi ce crede ca are nevoie, bani, băutură, femei, încredere, o poziție mai bună, dar fără să-l avertizezi de pericolul care îl paște. Fără să-i spui că luptă singur, împotriva lui. Fără să-l avertizezi că oricare bine îl poate distruge. Că binele e pericolul cel mai mare al binelui, și nu doar uneori. Că un șut un cur e un pas înainte și o mînă de ajutor un pahar cu otravă. Că binele e un rău involuntar. Sau nu.

Omul e cancerul omului. Eu sunt cancerul. Tu ești cancerul. Eu sunt cancerul tău, tu ești cancerul meu. Un fel de fault în atac. Ai mingea vrei să dai la poartă. Fault. Ia el mingea, dă el la poartă. Ești bine mersi? Hai la o bere, las că dau eu. Ce dacă ai treabă mîine, ce dacă te așteaptă nevasta acasă. E o bere, doar nu-ți refuzi prietenul. Fault.

Pentru asta sunt prietenii. Să te ajute cînd ești singur, să te consoleze la necaz, să te binedispună și să te facă să uiți. Să uiți de lucrurile importante, de gol. Meciul, tactica, strategia. Frumusețea fazei. Lasă golul, prietene, e un joc de echipă. Tu dai pasa, ei golul. Golul tău, golul de care ai uitat, cel mai frumos gol din toate timpurile. Golul din pieptul tău, golul din carcasa pieptului, locul unde ar trebui să fie plămîni, inimă suflet și nu sunt decît urme de fault. Nu foc, bucurie, bucurie, lacrimi sau frig.

Nici o noimă. Prieteni îți vor binele. Cu tot dinadinsul. Te ascultă, te înțeleg, ticăie ca un ceas în singurătatea ta. Îți oferă băutură, multă băutură, droguri, femei, joburi. Îți controleaza viciile și puțin cîte puțin viața. Ticăie ca un ceas de bombă. Te mănînca de viu ca un cancer.

Sunt prea rari aceia care nu au cancer. Foarte puțini. Greu de găsit, pentru că de cele mai multe ori sunt singuri. Nu pentră că se păzesc de ceilalți. Ci de ei înșiși. Sunt aceia care realizează că, în afara de ceilalți, noi suntem propriul nostru cancer. Pentru că singuri ne îmbolnăvim de prieteni. Singuri ajungem să ne predăm cancerului mintea, sufletul, viața. Cancerul te cunoaște cel mai bine. Celulă cu celulă.

Ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape. Dar cel mai aproape de tine ești tu. Cît îți poți rezista ție? Cît poți rezista dușmanului din tine? De cîte ori vrei ceva și-ți refuzi, tocmai pentru că binele pe care ți-l faci e de fapt răul pe care ți-l dorește dușmanul tău intim? Vrei să fii toată viața singur? Vrei să te înfrîngi pe tine prin sprijinul și consolarea celorlați? Vrei prieteni pe viață? Îi vei avea. Pe viață și pe moarte!

Sunt un om puternic? Sau sunt dintre acei oameni suferinzi, oameni cu o constituție firavă, a trupului sau a minții. Greu de spus. Am un trup care duce acest greu și prieteni care, voit sau nu, îmi dau de lucru cu acest greu. Oamenii sunt ființe frumoase iar frumusețea lor stă în cădere. De aceaa există oameni care se îmbolnavesc de cancerul medical, pentru că nu stiu a se feri de cancerul din oameni.

Hai să mai bem una mica. Să mai băgam o doză. Să mai tragem o linie. Să alunecăm de pe șine. Să deraiem. Să mai futem o noapte. Să facem bani, lovele, să avem să ne distram. Să ne distrugem.
Însă ne place asta. Nu ne ferim, ne aruncăm înainte cu brațele deschise și ochii închiși. Suntem săritorii în gol de pe stînci. Cît de bine poate să fie! Cîte momente mici, dar pline de măreție ascunsă! Cîte momente bolnave și decrepite de o frumusețe inegalabilă!

Bețiile interminabile, bețiile care te fac să trăiești în irealitate, într-o lume mai mult închipuită, făcută din extazee și plăceri ca visele de morfină. Morfina face cancerul suportabil, uneori chiar placut. Morfina ne ajută să ne suportăm mai ușor. Să ne uităm păcatele, să suportăm mai ușor înfrîngerea. Să suportăm mai bine victoria, victoria prin care ne-am ucis definitiv. Cancerul este o scuză demnă și plauzibilă pentru morfină. Propriul nostru cancer, pentru plăcerea proprie.

Ne place să fie bine fără să înțelegem răul. Cancerul ne știe cel mai bine, e prietenul nostru cel mai bun. Așadar, să facem sex. Sex cu propria inima, cu propriul creier. Să vîrîm organul în golul din noi ca să-l umplem. Așa e cancerul, plăcut ca iubirea, de fapt ca îndrăgosteala. Sexul cu moartea, sexul cu propria boala, sexul cu propria frumusețe. Să-ți fuți crunt frumusețea și să fie o frumusete și o candoare dumnezeiască. Ăsta da sport extrem!

Și nu e greu. Dar nu încercați asta acasă. Nici oriunde în altă parte. Nici măcar în visele cele mai intime. Morfina asta e puternică și toxică și dă dependență nasoală, ca de la mamă la făt. Și începe fain, jucăuș, sau banal, de obicei cu o mică pierdere. Poate fi o suma mica de bani. O mică pierdere a lucidității. O dragoste mică. Un jobuleț. Un pretenar nesimțit. O curvă. O ratare. Și apoi un cancer binevoitor care te scapă de toate astea cu morfina lui mieroasă.

Ce măreție să scapi de singurătate! Internetul a învins urbanizarea, singuratățile s-au accentuat. Nevoia de comunicare verbala, de interacțiune socială a sporit. Oamenii și-au învins singurătatea și s-au aruncat în malaxorul uriaș al consumului. Capitalismul prosperă, cancerul odată cu el. Și atunci, pac! Apare binele. Sprijinul amical, suporterul social al meciului tău de box cu lumea. Cu lumea reflectată de tine. Suporterul care sparge semințe și se consumă odată cu tine de pe margine. Moare împreună cu tine, e spectatorul perfect al dramei tale. A doua zi comentează cu prietenii: a fost o înfrîngere colosală! El a cîștigat. El, protectorul singurătații. Binele morphine child. Adevărata singuratate.

Irukandji este o meduză de mici dimensiuni din apele tropicale ale Australiei a cărei otravă te face să îți dorești moartea. Rare șanse pentru cei mai mulți dintre noi să o întîlnim. În realitate însă, toți avem o meduză irukandji în capul nostru care ne face să ne dorim moartea.
Să ne autodistrugem. Morfină, vă rog!