51

cînd nu ești lîngă mine parcă am o aripă ruptă
mă simt de pe acum ca peste 51 de ani în viitor
cînd mi-ai spus că vei pleca și voi rămîne un moment
sau două singur în dragostea mea, zuzo

de fapt în toți anii ăștia trupul mi se va împuțina
să fac loc iubirii iar cînd nu vei mai fi  nici eu nu voi mai fi
altceva decît iubire pură și cenușă din care copii tembeli
vor face cerneală și vor scrie cu mine pe pereți
singurele cuvinte demne de a fi spuse vreodată

peste 51 de ani vom fi trăit amîndoi 102 ani de fericire
2 miliarde de momente în care gîndurile noastre
se ciocnesc și formează stele sisteme solare universuri
populate cu omuleți asemenea nouă și animăluțe
hainele ne vor fi mult prea mari peste 51 de ani
încălțările asemenea de aceea eu te voi îmbrăca pe tine
tu pe mine și vom fuma norii cu dragoste

în toți anii ăștia vom împărți ploile în număr egal
de picături jumătate ție jumătate mie și cerul
de acum va fi același peste 51 de ani
doar păsările vor face diferit viraje în aer să citești clar
te iubesc

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un comentariu