Prima pagină > Poezie > ataraxia

ataraxia

veninul nu mai are nici un gust,
luna e doar o plăcintă mucegăită,
părinţii mei au de mult culoarea pământului,
dumnezeu a început să se spele pe dinţi.

vântul a uitat să-mi şoptească numele,
soarele-a-plâns în nemişcare, gol.
voi v-aţi pierdut amintirile din copilărie,
iubito, acum eşti un fluture cap-de-mort…

dansez pe o lamă care nu mă poate ucide,
plutesc.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. iunie 4, 2007 la 9:51 pm

Lasă un comentariu