iubirea e un vînător singuratic
de pe vremea cuțitului de os ne cunoaștem
rănile
au început să se-nchidă cu trăsături cunoscute.
străzile nu ne mai simt greutatea în ultima vreme
s-au înmulțit alternativele de a fugi încît
îmi doresc să sfîrșesc cu o doză mortală
din tine.
știu. ne cunoaștem de pe vremea cînd cuțitul de os
era un animal frumos și puternic
iar cerul era mult mai adînc și în ochii încăpeau
mult mai multe stele.
tu erai un vînt cald care lipea ciuta de foametea vînătorului
tu erai parfumul care-l făcea să-și dorească
femeia prin întunericul
iurtei.
tu ești tristă ca revoluția din 1907 și războiul
de secesiune la un loc.
tu ești seducătoare ca o plajă exotică.
noi vrem și apă și pămînt.
noi vrem și amenințarea cu fericirea și amenințarea cu moartea.
ne știm de pe vremea cuțitului de os și lucrurile astea nu pot fi
la infinit așa.
într-o dimineață am să te-ntreb dacă știi cumva încotro
merge acest drum iar tu ai să mă privești
direct în răni
ca o străină care nu poate privi necunoscuții în ochi
și-ai să-mi răspunzi simplu nu.
atunci eu îți voi zîmbi alb ca un cuțit de os de pe vremea
cînd am simțit prima dată gustul sîngelui.
am să merg înaintea ta pînă devenim un singur animal cu patru picioare
care aleargă aleargă pe drum
pînă-și rupe ceva
și un vînător iscusit îl va prinde din urmă și-l va servi
împreună cu femeia sa și cei doi copii.
Lasă un comentariu
Cărți publicate
De unde cumpăr?
Stories Of Old 
Ceva intre „un homme et une femme” al lui claude lelouch, miturile preistorice de la inceputuri de muzee si pesteri, adam si eva a lui eliade si toate purtand o palarie rosie de fetru cu funda de matase avangardista… multumesc frumos pentru acest periplu.. crestea zambetul si bucuria citind , mi-a placut deja de dinainte de a ajunge la finalul vanatorului iscusit si-al gestului sau… felicitari.. un gand frumos pe muzica de adamo, un gand intru melancolie va-nchin la randul meu! Je vous felicite! 😉
christine marie, probabil ca da, personajele mele sunt construite cu referinte si aduc aminte de personajele altora. asta nu inseamna ca e de rau, dimpotriva, faptul ca au legaturi cu arta de valoare le amplifica atat individualitatea cat si originalitatea, le da forta. pana la urma si eu sunt un om la fel ca toti ceilalti, ce ma diferentiaza de semenii mei e doar felul in care imi gasesc cuvintele atunci cand vreau sa spun, sa transmit ceva. mersi de vizita, leo
Nici n-am zis ca e de rau.. de mi-au adus in viziune spre analogie astfel de corelatii, e chiar de foarte bine;) Cat ne priveste pe noi oamenii, intradevar, avem idei, simboluri, emotii pe care le transmitem in mod diferit dar care intr-un ciudat si paradoxal mod sincronic rezoneaza la fel..iar cuvintele sunt foarte bine legate pentru a transmite ideea.
La randu-mi multumesc pentru poezie.