culoare

în iubire toată lumea poartă aceeași culoare

de obicei e culoarea pielii noastre

a părului sau ochilor noștri

în iubire e la fel ca toamna cînd frunzele cad în aceeași culoare

și ploile au aceeași căldură și nopțile aceeași răceală

cerul mai puține stele și în oase e aceeași durere

am iubit o femeie toamna și se stingea pe la jumătate

ca o țigară pe care ai lăsat-o o clipă să se odihnească

venea motanul meu să-mi lingă lacrimile

în iubire trebuie să fii puternic, un strung care face dragostea

ca o piesă pentru o rachetă care zboară pe lună

ca o mînă care trage cuiul grenadei, ca o mînă care face resuscitare

în iubire e ca într-un univers paralel, în care toată viața ta e ștearsă

și trebuie să o iei de la început, să începi cu cine ești, să termini

cu cine vei fi, să bei cu diavolul, să bei cu dumnezeu

în iubire, dacă mori cumva, din orice motiv, să stii că e ea

factori externi nu există

1. uneori vinul există și în afara vinului
poate așa se explică faptul că uneori exist și eu
în afara ta.

merg cu fiecare tramvai
cîte o stație sperînd să-ți găsesc parfumul
cîteodată imaginea ta reușește să rămînă
mai multe zile în bălți pe asfalt chiar în aer

cînd trec prin tine parcă e prin moarte.

2. și dragonii se îneacă

cu propriile flăcări
își curăță cuvintele
pînă cînd nimic

sigur că și voi vedeți în bulele de aer
din apa înecatului
un punct mic și negru
în care se adună toată tristețea

iar punctul acela ar fi pămîntul &
aerul bulei întreg universul
doar inima grea ca o gaură neagră

ca o clepsidră pe care
n-o poți răsturna

3. ce serie înainte de creație
cum era atît de bine totul atît de necreat
că pînă și bunicii noștri spuneau
ce poate să fie înainte
de doamne ajută?

un creier de maimuță poate hrăni
mai mulți oameni ca mine
eu dintre toate mărimile de razna
am ales pe cea mai bună
ori ce-ar fi

îmi crește barba ca să-ți pieptăn genele
și cînd te ling pe gît ai o viață în plus
suntem ca un gol înscris de ronaldo
doar că eu sunt golul
tu zîmbetul lui

4. dar tu cine ești?
ai vrea să fii binele
sau ți-ai dori să fii răul?
sau doar durere înte toate acestea?

atît de slab în mijlocul lor
nici puterea incomesurabilă a răului
cu matricolă pe braț nu are
atîta forță

acum scrie iron maiden dar știi
schimbarea e ca moartea
nu-ți dai seama că e
decît în preajma ei

răul nu există binele nici el
suntem noi singuri
împreună
pe planetă.

5. ce poți face cu o carte în mînă poți și cu o sticlă
astea sunt simțurile tale

cum spune jack înăuntru eu afară eu
ca într-o bibliotecă în care ai fost mereu
și ieși din ea tot tu și poți fluiera către stele
și nu trebuie să aștepți nici un semn
pentru că știi sigur că vine

și cartea și sticla livrează acasă în cel mai scurt timp
și în siguranță în pieptul tău se face lumină
ca între cremene un început de primăvară
pe care doar iubirea o poate stinge

ca într-o bibliotecă în care duci o carte fără o pagină
ultima pagină

simt pula

că-mi visează
ceea ce creierul n-a visat vreodată
o corabie care sparge ghețurile
și trece prin miezul frigului
ca un strugure prin miezul verii

o vrajă ar face sexul
să aibă atîta poezie
cît respirația

cînd tu ești masca mea de oxigen
cînd tu ești tubul meu de oxigen
beția adîncurilor
și ochii triști ai unui lăutar înșelat
beat și iar beat

un ritm al durerii lîngă
pulsul din vene un ritm al plăcerii
care produce otravă
dacă un fulger ar rupe cerurile
cum despică durerea

o vrajă face sexul
să aibă atîta poezie
ca viața – de apoi

mama, cîtă iubire ai pus în mine
atît am de dat
și simt pula visînd
cea mai tare motocicletă

cînd ești gata
plecăm

Sindromul Irukandji

Am început campania de crowdfunding pentru romanul Sindromul Irukandji! 🙂 Implică-te, precomandă cartea și susține astfel apariția ei. Fii printre primii cititori care o va primi, proaspătă ieșită din tipar, cu autograf (și mai sunt nenumărate surprize pe care ți le-am pregătit).

http://hyperliteratura.crestemidei.ro/SindromulIrukandji

poem viitoarei mele iubite

51

cînd nu ești lîngă mine parcă am o aripă ruptă
mă simt de pe acum ca peste 51 de ani în viitor
cînd mi-ai spus că vei pleca și voi rămîne un moment
sau două singur în dragostea mea, zuzo

de fapt în toți anii ăștia trupul mi se va împuțina
să fac loc iubirii iar cînd nu vei mai fi  nici eu nu voi mai fi
altceva decît iubire pură și cenușă din care copii tembeli
vor face cerneală și vor scrie cu mine pe pereți
singurele cuvinte demne de a fi spuse vreodată

peste 51 de ani vom fi trăit amîndoi 102 ani de fericire
2 miliarde de momente în care gîndurile noastre
se ciocnesc și formează stele sisteme solare universuri
populate cu omuleți asemenea nouă și animăluțe
hainele ne vor fi mult prea mari peste 51 de ani
încălțările asemenea de aceea eu te voi îmbrăca pe tine
tu pe mine și vom fuma norii cu dragoste

în toți anii ăștia vom împărți ploile în număr egal
de picături jumătate ție jumătate mie și cerul
de acum va fi același peste 51 de ani
doar păsările vor face diferit viraje în aer să citești clar
te iubesc

icoana

fericiți, cei mai fericiți trebuie să fie cei care se culcă cu icoanele lor!
așa, blasfemiator, în ciuda celor care se culcă lîngă dumnezeu
sau lîngă fecioară, ce fericiți trebuie să fie cei care iubesc și se culcă
noapte de noapte cu icoana lor, cum și eu am dormit cîndva
cu icoana mea.

ce sentiment de liniște și înălțare cînd pui capul pe pernă și icoana
respiră ușor lîngă tine, cînd lemnul ei dulce și cald arată ca pielea,
cînd chipul ei înrobit în vise te provoacă la rugăciune și stat în genunchi
lîngă marginea patului, ca în biserica în care există o singură icoană,
făcătoare de minuni.

nu-mi pasă ce spune lumea, și eu sunt tot dintre aceia care vor icoane
în patul lor. să mă culc noapte de noapte cu icoana mea pînă mintea
o icoană uriașă mi se face, pînă chipul ei se cioplește atît de bine în creier
în suflet, în carne, că trupul meu biserică mi se face. să vii tu, cititorule
să-ți faci trei cruci, să te rogi și să spui, ca mine, doamne!

SDRC

e durerea intensă provocată de infarctul miocardic
uite cum aflu că tot ce simt acum nu e dragoste
e infarct e fractură e algia vasculară a feței și SDRC

uite cum aflu că nu iubesc și că iubirea nu e lumină
sau transparență ci o formă dură de opacitate și minciună
pentru că nu mai vezi cînd te minte celălalt nu mai vezi
nici cînd singur te minți

cînd soarele zgîrie ca o pisică perdeaua dimineața
ea stă undeva în minciuna ei tu într-a ta
așezați confortabil în căldura micilor senzații trecătoare
doar că în tine durerea roade asemenea șobolanului
din tortura cu găleata pe abdomen

ai vrea să te topești împreună cu toată zăpada
ai vrea să simți cum vîntul te ia după umăr și te ridică puțin
însă apăsarea nepăsării te înfundă ca pe-o cîrpă în eșapament
tu ești iubirea tu ești durerea și nimic din afara ta
nu poate face față exploziei

durerea vine mai degrabă ca o alinare
un cîine care te mușcă îți spune că nu ești singur
iar dragostea a fost o mare mare minciună
dacă soarele care se joacă în perdea dimineața
nu-ți zgîrie inima

disorder

în mintea mea se joacă unul
de-a lars von trier
& mai nasol e că atunci cînd mă bărbieresc mă tai
de fiecare dată de parcă abia mă împotrivesc
impulsului

& cînd interiorul iese la suprafață eu nu mai sunt
în oglindă doar tulburările anxietatea socială
stresul post traumatic depresia & obsesiile compulsive
visele bipolare ale personalității borderline sindromul
paranoid schizoid & depersonalizarea disocierea
identității & maniile

de obicei dai cu puțin alcool apoi lipești
o bucățică de hîrtie igienică
dar niciodată nu se oprește așa
nici o mie de suluri nu-s îndeajuns să pui capăt
sîngerării mentale & nici o cisternă de dublu rafinat
ești conștient că trebuie să aștepți să se oprească
de la sine

de parcă ai face infarct & avc în același timp
ochii tăi ca două celule incomunicando
în care sunt închiși cel din afara ta & cel dinlăuntru
& niciodată nu-l vei putea atinge să-i oprești sîngerarea
celui din oglindă

spuneam cîndva că tot ce se întîmplă în afara mea
are loc & înăuntru
abia acum realizez că e invers
pot dezbăca o femeie din priviri
pînă-i văd sufletul & cînd mă uit în ochii
mei privesc direct în moarte

Morfină, vă rog!

Eu sunt cancerul. Tu ești cancerul. Oamenii, ei te lasă primii să mori. Direct sau indirect, cu intervenție sau fără. Ei sunt cancerul. Și nu necunoscuții, nu cei care trec pe lîngă tine pe stradă. Cancerul sunt oamenii care ar trebui să te ajute, să îți ofere sprijin. De obicei apropiații, cei care te privesc, te înțeleg, îți oferă sau nu, cei care te consolează.

Dar ce consolare!!! Ce măreț lucru să privești declinul unui om, să-l vezi cum se prăbușește iar tu, tu să te simți puternic, în siguranță, salvat.

Ce măreție a privitorului de box, a eruditului de lupte care suferă sau se bucură, care se agită sau bufnește, în timp ce favoritul o încasează sau reușește să se ridice pentru înc-o rundă! Ce angoasă să plîngi sau să rîzi la un meci în care altcineva luptă iar tu privești și spargi semințe.

Ce frumusețe să vezi lupta pentru supraviețuire a cuiva, prieten sau doar cunoscut, meciul lui cu lumea în care te implici de pe margine ca un antrenor care n-a primit niciodată o lovitură. Ce bătălie, băi băiatule, cînd, aproape că i-ai oferit sprijinul sau chiar l-ai ajutat să se ridice o dată, pentru o cadere fatală. Magistrală.

Îl ajuți pe om. Îi oferi ce crede ca are nevoie, bani, băutură, femei, încredere, o poziție mai bună, dar fără să-l avertizezi de pericolul care îl paște. Fără să-i spui că luptă singur, împotriva lui. Fără să-l avertizezi că oricare bine îl poate distruge. Că binele e pericolul cel mai mare al binelui, și nu doar uneori. Că un șut un cur e un pas înainte și o mînă de ajutor un pahar cu otravă. Că binele e un rău involuntar. Sau nu.

Omul e cancerul omului. Eu sunt cancerul. Tu ești cancerul. Eu sunt cancerul tău, tu ești cancerul meu. Un fel de fault în atac. Ai mingea vrei să dai la poartă. Fault. Ia el mingea, dă el la poartă. Ești bine mersi? Hai la o bere, las că dau eu. Ce dacă ai treabă mîine, ce dacă te așteaptă nevasta acasă. E o bere, doar nu-ți refuzi prietenul. Fault.

Pentru asta sunt prietenii. Să te ajute cînd ești singur, să te consoleze la necaz, să te binedispună și să te facă să uiți. Să uiți de lucrurile importante, de gol. Meciul, tactica, strategia. Frumusețea fazei. Lasă golul, prietene, e un joc de echipă. Tu dai pasa, ei golul. Golul tău, golul de care ai uitat, cel mai frumos gol din toate timpurile. Golul din pieptul tău, golul din carcasa pieptului, locul unde ar trebui să fie plămîni, inimă suflet și nu sunt decît urme de fault. Nu foc, bucurie, bucurie, lacrimi sau frig.

Nici o noimă. Prieteni îți vor binele. Cu tot dinadinsul. Te ascultă, te înțeleg, ticăie ca un ceas în singurătatea ta. Îți oferă băutură, multă băutură, droguri, femei, joburi. Îți controleaza viciile și puțin cîte puțin viața. Ticăie ca un ceas de bombă. Te mănînca de viu ca un cancer.

Sunt prea rari aceia care nu au cancer. Foarte puțini. Greu de găsit, pentru că de cele mai multe ori sunt singuri. Nu pentră că se păzesc de ceilalți. Ci de ei înșiși. Sunt aceia care realizează că, în afara de ceilalți, noi suntem propriul nostru cancer. Pentru că singuri ne îmbolnăvim de prieteni. Singuri ajungem să ne predăm cancerului mintea, sufletul, viața. Cancerul te cunoaște cel mai bine. Celulă cu celulă.

Ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape. Dar cel mai aproape de tine ești tu. Cît îți poți rezista ție? Cît poți rezista dușmanului din tine? De cîte ori vrei ceva și-ți refuzi, tocmai pentru că binele pe care ți-l faci e de fapt răul pe care ți-l dorește dușmanul tău intim? Vrei să fii toată viața singur? Vrei să te înfrîngi pe tine prin sprijinul și consolarea celorlați? Vrei prieteni pe viață? Îi vei avea. Pe viață și pe moarte!

Sunt un om puternic? Sau sunt dintre acei oameni suferinzi, oameni cu o constituție firavă, a trupului sau a minții. Greu de spus. Am un trup care duce acest greu și prieteni care, voit sau nu, îmi dau de lucru cu acest greu. Oamenii sunt ființe frumoase iar frumusețea lor stă în cădere. De aceaa există oameni care se îmbolnavesc de cancerul medical, pentru că nu stiu a se feri de cancerul din oameni.

Hai să mai bem una mica. Să mai băgam o doză. Să mai tragem o linie. Să alunecăm de pe șine. Să deraiem. Să mai futem o noapte. Să facem bani, lovele, să avem să ne distram. Să ne distrugem.
Însă ne place asta. Nu ne ferim, ne aruncăm înainte cu brațele deschise și ochii închiși. Suntem săritorii în gol de pe stînci. Cît de bine poate să fie! Cîte momente mici, dar pline de măreție ascunsă! Cîte momente bolnave și decrepite de o frumusețe inegalabilă!

Bețiile interminabile, bețiile care te fac să trăiești în irealitate, într-o lume mai mult închipuită, făcută din extazee și plăceri ca visele de morfină. Morfina face cancerul suportabil, uneori chiar placut. Morfina ne ajută să ne suportăm mai ușor. Să ne uităm păcatele, să suportăm mai ușor înfrîngerea. Să suportăm mai bine victoria, victoria prin care ne-am ucis definitiv. Cancerul este o scuză demnă și plauzibilă pentru morfină. Propriul nostru cancer, pentru plăcerea proprie.

Ne place să fie bine fără să înțelegem răul. Cancerul ne știe cel mai bine, e prietenul nostru cel mai bun. Așadar, să facem sex. Sex cu propria inima, cu propriul creier. Să vîrîm organul în golul din noi ca să-l umplem. Așa e cancerul, plăcut ca iubirea, de fapt ca îndrăgosteala. Sexul cu moartea, sexul cu propria boala, sexul cu propria frumusețe. Să-ți fuți crunt frumusețea și să fie o frumusete și o candoare dumnezeiască. Ăsta da sport extrem!

Și nu e greu. Dar nu încercați asta acasă. Nici oriunde în altă parte. Nici măcar în visele cele mai intime. Morfina asta e puternică și toxică și dă dependență nasoală, ca de la mamă la făt. Și începe fain, jucăuș, sau banal, de obicei cu o mică pierdere. Poate fi o suma mica de bani. O mică pierdere a lucidității. O dragoste mică. Un jobuleț. Un pretenar nesimțit. O curvă. O ratare. Și apoi un cancer binevoitor care te scapă de toate astea cu morfina lui mieroasă.

Ce măreție să scapi de singurătate! Internetul a învins urbanizarea, singuratățile s-au accentuat. Nevoia de comunicare verbala, de interacțiune socială a sporit. Oamenii și-au învins singurătatea și s-au aruncat în malaxorul uriaș al consumului. Capitalismul prosperă, cancerul odată cu el. Și atunci, pac! Apare binele. Sprijinul amical, suporterul social al meciului tău de box cu lumea. Cu lumea reflectată de tine. Suporterul care sparge semințe și se consumă odată cu tine de pe margine. Moare împreună cu tine, e spectatorul perfect al dramei tale. A doua zi comentează cu prietenii: a fost o înfrîngere colosală! El a cîștigat. El, protectorul singurătații. Binele morphine child. Adevărata singuratate.

Irukandji este o meduză de mici dimensiuni din apele tropicale ale Australiei a cărei otravă te face să îți dorești moartea. Rare șanse pentru cei mai mulți dintre noi să o întîlnim. În realitate însă, toți avem o meduză irukandji în capul nostru care ne face să ne dorim moartea.
Să ne autodistrugem. Morfină, vă rog!