bun conductor de singurătate

m-a primit în camera ei în care bagajele
mele erau strînse deja și vreme de cîteva zile n-am făcut
nimic altceva decît să ne privim să ne vorbim fără cuvinte
fără să facem dragoste fără să ne aducem aminte

ca și cum ne împrumutăm unul altuia niște bani
de pe-o zi pe alta înainte sau după ce mergem la masă
sau la culcare. din televizor o lumină dulceagă se alipește
trupurilor noastre și-n ea se contopesc atingeri

mîngîieri tandre vopsesc o păpușă de porțelan
cu smalțul sărit. pe sub piele gîndurile se-nfundă asemenea
mobilei în praful învingător dintr-o casă părăsită. suntem
doar noi și o lumină călătoare în ochi aproape că

murim acolo fără să ne putem ajuta unul pe celălalt și
varul coboară din pereți în căutările degetelor care speră
în transferuri de căldură în mici dureri imaginare
conduse din vintre la suprafața buzelor de un simplu gest.

zilele trec în camera ei unde bagajele
adună mai multe amintiri despre noi decît noi înșine
și prin crăpătura perdelelor noaptea ce pătrunde sub piele
e un animal viu hrănindu-se dintr-un rege căzut.