ciocolata & minore

flăcările în sobă dansează pe ritmul muzicii. noi le privim
prin geam, îţi spun, uite, un televizor cu program porno.
priveşte focul cum se împarte în două, priveşte, două entităţi fierbinţi
caută să se atingă, fac dragoste, jocul lor
are un erotism feroce. sălbăticia şi delicateţea atingerilor
întrepătrunderea. aici suntem

noi, imponderabili, ca doi nori în trecere unul prin altul, în lumina senzuală
ce ne linge trupurile. noi, înfipţi cu poftă în cutia de bomboane
ca într-o săritură de pe stînci cu coarda elastică. noi doi,
ciocolată şi minore. aici suntem –
unde viaţa se preface în fum –
unde monade primordiale ne sunt cărnurile imateriale ale sufletului şi
fiecare din noi reflectăm universul.

nu avem ferestre, nu avem trupuri. suntem existenţe de consistenţa
visului, ne naştem şi trăim infinit, ca dragostea. vibraţia
e singura formă de comunicare cunoscută.
noi suntem flăcările din sobă
care ard lemnul din trupurile astea, care prefac în cărbune
timpul şi spaţiul şi stelele şi cerul –
rămîne ca o dragoste pe care n-o s-o uiţi vreodată.

nu mai există durere, nici fericire. doar foc, foc
în care ard amintirile. cicatricile zboară pe coş, vînează,
doboară luna în peticul de apă din care bea cîinele.
linia vieţii din palma mea se înfăşura pe sînul tău ca o sfoară
în loc de cătuşe.
viaţa mea ca un autobuz gol se umple la capete, în rest
fiecare atingere-i în sine un strop de îndumnezeire.

limbile de foc se fac o sferă de foc. miezul ei devine miezul meu,
centrul tău, ca şi cum n-ar exista decît un singur punct în toată lumea
şi trece prin noi, ca sîngele printr-un bandaj.
ca întunericul într-o cameră goală, închisă
în care un bărbat gol, îmbătrînit, se joacă nepăsător
cu bricheta.

ca stropul acela de iubire rămas undeva în adîncuri
ce preface în cenuşă
orice viitor.